Ambasada Japoniei, Japan Foundation şi Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” vă invită la expoziţia „Artă populară japoneză

din regiunea Tohoku” care va fi deschisă până în data de 1 iunie 2017 la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” – sala Gh. Focșa din București (Șoseaua Kiseleff nr. 28).
Vernisajul expoziţiei va avea loc marți, 25 aprilie, de la orele 15.00, în prezenţa Excelenței Sale, dl. Kisaburo Ishii, Ambasadorul Japoniei în România și a d-nei Conf. univ. dr. Paula Popoiu, managerul Muzeului Satului.
Expoziția este menită să aducă în atenția publicului regiunea Tohoku, una dintre cele mai frumoase și bogate zone etnografice ale arhipelagului nipon, alcătuită din prefecturile Aomori, Akita, Yamagata, Iwate, Miyagi și Fukushima. Greu încercată de cutremurul și uriașul val tsunami care au lovit estul Japoniei pe 11 martie 2011, cultura locală și de artizanat din Tohoku au avut mult de suferit. În ciuda acestui fapt, locuitorii din zonele afectate de dezastru au depus mari eforturi pentru a-și salva valoroasa moștenire culturală și a reface regiunea.
Expoziția își propune să prezinte o parte reprezentativă a meșteșugurilor tradiționale din Tohoku, nivelul înalt al tehnicilor populare, funcționalitatea și frumusețea obiectelor și ustensilelor gospodărești utilizate din cele mai vechi timpuri și până astăzi în această zonă.
Selecția cuprinde un număr de 70 de obiecte care aparțin unor genuri dintre cele mai diverse – ceramică, obiecte de lac, metal, lemn, împletituri, textile, veșminte, etc într-o încercare de a prezenta o imagine cât mai variată și cuprinzătoare a artei populare din Tohoku. Printre exponate se remarcă broderiile tip kogin din Aomori, obiectele artizanale din lemn magewappa și kabazaiku din Akita, recipientele din lac, țesăturile tip bandori din Yamagata, etc.
Pe lângă obiectele de artizanat tradițional realizate de meșteri anonimi, expoziția include și lucrări ale unor artiști care au găsit o bogată sursă de inspirație în arta populară din Tohoku. Asemenea influențe se regăsesc în lucrările unor artiști japonezi care au activat în prima și a doua jumătate a secolului trecut. Așa sunt xilogravurile semnate de Shiko Munakata, ceramica realizată de Shoji Yamada și Kanjiro Kawai, sau obiectele textile și paravanele pictate de Keisuke Serizawa, ilustrând astfel climatul cultural și spiritual al locului.
Expoziția a călătorit în numeroase țări ale lumii, fiind deschisă în cadrul unor muzee și galerii din Italia, Germania, Ungaria, China, Vietnam,Thailanda, Indonezia, Coreea de Sud, Malaezia, Sri Lanka, etc.
La Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” din București expoziția poate fi vizitată zilnic în perioada 20 aprilie-1 iunie 2017, de miercuri până duminică, între orele 10.00-18.00.
Intrarea în expoziție a publicului este liberă, iar pentru vizitarea muzeului se plătește bilet !

No votes yet.
Please wait...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Armata mobilizată în Republica Moldova din cauza ninsorilor abundente

În Republica Moldova autorităţile au mobilizat armata pentru a interveni din cauza ninsorilor abundente care au căzut două zile consecutiv....

Închide