În iarna anului 1929, în luna lui făurar, se inaugura la Râmnic localul Băncii Naţionale. Imobilul în manieră neoclasică a fost ridicat pe Strada Carol, peste drum de grădina publică. Coloanele dorice, corpurile laterale în rezalit, cornişa sprijinită pe console şi aticul ce maschează acoperişul alcătuiesc o compoziţie plăcută privirii.
Câteva detalii despre acest imobil aflăm din cartea „Judeţul Slam-Râmnic, un colţ de ţară românească”, autor V. Nicolescu: „Instalaţiile de încălzire centrală s-au realizat de către firma Silzes Freres din Bucureşti. Au mai executat lucrări următoarele firme: instalaţii sanitare, firma A. Covaci din Bucureşti; împrejmuirea, antreprenorul Mihai Gheorghiu; sobele din faianţă, Fabrica de Sobe Robert Moser; instalaţia electrică, firma Radionel din Bucureşti; lămpile de iluminat au fost furnizate de Societatea Lumina din Bucureşti; mobilierul de către Fabrica de Mobile Szekely & Retiu din Târgu Mureş, alte piese de mobilier fiind realizate de către Atelierul de Tâmplărie Sotir Tarază din Râmnicu Sărat; maşinile de gătit, firma Gaiser & Co. din Bucureşti, soneriile de alarmare au fost montate de Jean Bodelescu; rulourile de pânză de la ferestre de către tapiţerul BNR, C. Mihăescu, după ce s-a refuzat oferta lui Moritz Springher, tapiţer din Râmnic; uşile blindate de la camera de tezaur fiind marca Ratcliff & Horner; grilajele de fier de la balcoane – Gheorghe Creţu din Râmnic, montate de I. Warlam, maestru la Şcoala de Arte şi Meserii; nivelarea şi pavarea curţii – antrepriza Juliany Pacific din Buzău, tot aceasta montând jgheaburile şi burlanele de scurgere a apelor pluviale; marchiza de la intrarea principală în sala de operaţiuni şi glasvandul dintre sala contabilităţii şi culoarul către casierii, de Laurenţiu Blondor din Sebeşul Săsesc; broaştele de la uşi – firma Fichert din Bucureşti; grilajele de la ferestre şi alte lucrări mărunte – Şcoala de arte şi Meserii”.
Inaugurat la 10 februarie 1929, noul sediu dispunea de subsol, parter şi etaj, cu încăperi pentru birouri şi locuinţe personal, astfel: la subsol – 5 camere şi 6 dependinţe; la parter – 9 camere şi 2 săli, iar la etaj – 8 camere şi 8 dependinţe. În conformitate cu o lege de încurajare a construcţiilor, nu se plătea impozit zece ani.
„Unul dintre vecinii noului sediu, Menelas Chircu, a avut un diferend pe parcursul a câţiva ani cu banca, pe motiv că împrejmuirea a fost făcută pe o parte din terenul său, situaţie de arhitectul N. Trandafirescu. Diferendul s-a încheiat prin sentinţa Tribunalului Râmnicu Sărat din 23 iunie 1930 (judecători C. A. Degan şi Constantin Zotta), prin care Agenţia BNR îi plătea o despăgubire de 140 000 lei”.
Aşadar, imobilul neoclasic al Băncii Comerciale Române se apropie de o sută de ani. Cu mai bine de zece ani în urmă, cei de la bancă au instalat reflectoare care să pună în valoare faţada în întuneric. Din păcate, au funcţionat o scurtă perioadă de timp, bancherii evitând probabil cheltuielile inutile. În ciuda anilor care au trecut peste această clădire, ea rămâne un martor trecut al unor vremuri în care, chiar şi într-un târg prăfuit de provincie, se construia durabil, în contrast cu ceea ce se întâmplă în prezent.

 

No votes yet.
Please wait...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Gara Râmnicu Sărat

Prima gară din Râmnicu Sărat a fost construită după planurile inginerului Anghel Saligny. Pentru că era prea departe de oraş,...

Închide