Buzăul trece printr-o criză a locurilor de veci. În cimitirele parohiale, publice sau private din municipiu mai sunt 1.200 de locuri disponibile, în condițiile în care la Buzău sunt înhumate anual aproximativ 900 de persoane.

În aproximativ un an de zile, buzoienii nu vor mai avea unde să își îngroape morții, dacă nu vor fi amenajate noi cimitire. Datele apar într-un raport privind starea municipiului Buzău pe anul 2016, care inventariază aproximativ 19.500 de morminte din cele 15 cimitire din municipiu.

Cele mai multe locuri libere, 770, se află în cimitirele parohiale „Sfântul Apostol Andrei”, „Cuvioasa Parascheva”, „Simileasca”, „Sfânta Treime”, „Gârlași” și „Sfântul Ioan Botezătorul”. Restul de până la 1.200 se află ân cimitirele publice „Dumbrava”, „Eroilor”, „Sfântul Gheorghe” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.

Rezultatele raportului i-au întărit edilului Toma convingerea că amenajarea unui cimitir municipal la Buzău este un obiectiv prioritar. În acest sens, unul dintre proiectele fixate pentru 2017 de Primărie este tocmai construirea unui cimitir, la ieșirea din oraș.

No votes yet.
Please wait...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Restricții de circulație, pe durata pelerinajului de Prohodul Domnului

Pentru evitarea implicării în incidente, participanţii la trafic trebuie să respecte indicaţiile poliţiştilor angrenaţi în activităţi de dirijare a traficului...

Închide