Ministerul Apărării a cheltuit, în 2016, 2,87 miliarde de lei pentru pensiile militare. Pentru înzestrare, cheltuielile au fost de doar 2,193 miliarde de lei, din totalul de 10,73 miliarde lei alocați M.Ap.N.

Într-un răspuns la o interpelare a deputatului PNL Sorin Ovidiu Moldovan, ministrul Apărării Gabriel Leș a arătat care a fost raportul dintre cheltuieile pentru înzestrare și cele de personal, în cadrul bugetului M.Ap.N.

Cea mai accentuată disproporție între aceste tipuri de cheltuieli a fost în anul 2012, când doar 4% din banii alocați Ministerului Apărării s-au dus în înzestrare, în timp ce 84% din sumă au fost pentru salarii – inclusiv hrana și echiparea.

De altfel, dacă în 2008 circa 69% din buget se ducea în salarii și 16% în dotare, din 2009, în special sub conducerea ministrului Gabriel Oprea, a crescut masiv procentul destinat salariilor.

În 2017, Guvernul Grindeanu promite că bugetul Ministerului Apărării va sări de la 10,73 miliarde lei, cât a fost anul trecut, la 16,332 miliarde lei. Din această sumă, 7,58 miliarde, adică 46,49%, s-ar duce pe înzestrare, iar 3 miliarde pentru pensii. Per total, cheltuielile de personal, care includ pensiile militare, vor fi de 7,1 miliarde de lei, adică 43,55% din bugetul M.Ap.N.

Ministrul Apărării precizează, în răspunsul la interpelare, că, în documentul „The Wales Summit Pledge”, de după reuniunea la vârf a NATO din 2014, în Țara Galilor, se cere – „cu rol de orientare politico-militară pentru cuantificarea resurselor financiare destinate apărării” – ca 2% din PIB să fie alocat Apărării, iar din acești bani minimum 20% să fie pentru „echipamente majore și cercetare-dezvoltare”.

Polonia, șocată de -prețurile plătite de români

La sfârșitul lunii martie, în cadrul unei audieri în comisia de apărare a parlamentului polonez, un comandant–adjunct al Forțelor Armate Poloneze a declarat că România a cumpărat avioane F-16 second-hand la un preț mai mare decât dacă le-ar fi luat noi-nouțe. Potrivit site-ului The Aviationist, generalul Jan Sliwka a „menționat” cazul achiziției de către România a avioanelor F-16 și a reieșit că costul final a fost mai mare decât dacă ele erau noi. El a negat că Polonia va vinde F-16 second-hand către România. Polonia se pregătește să cumpere avioane   multirol, opțiunile fiind între achiziționarea de F-16 second hand, F-16 noi sau F-35.

POZIŢIE. Băsescu, îngrijorat de blocarea achizițiilor

„Lansarea comenzilor pentru achiziţia corvetelor, amânată. Achiziţia de transportoare blindate de la Moreni, amânată. Achiziţia de rachete pentru apărarea antiaeriană, amânată. Achiziţia de elicoptere de atac de la Ghimbav, amânată. Achiziţia celei de a doua escadrile de F 16, amânată. Programul de modernizare al fregatelor, amânat”, a scris, pe Facebook, fostul președinte Traian Băsescu, care a arătat că achiziții majore de armament sunt amânate de către Guvernul Grindeanu.

Fostul şef al statului a apreciat că armata americană nu va putea apăra niciodată o ţară ca România, care refuză să se apere. România are în plan achiziţionarea de rachete Patriot, a anunţat, joi, la Smârdan, şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă. Anunțul său l-a nemulțumit pe președintele PSD, Liviu Dragnea, care a susținut că astfel de anunțuri trebuie făcute de către ministrul Apărării.

No votes yet.
Please wait...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Controlorul șef al SRI, afaceri cu arabi dubioși: Adrian Țuțuianu a fost asociat cu Fathi Taher și Mohamad Yassin, într-o firmă care exporta armament

Actualul președinte al comisiei parlamentare de control al Serviciului Român de Informaţii, Adrian Ţuţuianu, dar şi unul dintre foştii șefi...

Închide