Eminem a dat în judecată partidul de guvernământ din Noua Zeelandă pentru o piesă folosită în campania electorală din 2014. Procesul a început luni.

Eminem dă în judecată partidul care se află la guvernare în Noua Zeelandă (VIDEO) eminem storeday

Potrivit BBC, rapperul american susține că Partidul Național din Noua Zeelandă a folosit în campania electorală din 2014 o versiune fără licență a piesei „Lose Yourself”, unul dintre cele mai mari hituri ale sale. Avocații partidului susțin că piesa folosită nu a fost de fapt „Lose Yourself”, ci o piesă numită Eminem-esque, pe care au cumpărat-o de pe un site de muzică stoc.

Un avocat pentru Eight Mile Style – grupul care reprezintă artistul – a declarat că „Lose Yourself” a fost „iconic” și „fără îndoială bijuteria din coroana operei muzicale a lui Eminem”.

Clipul de campanie din 2014 conținea cadre cu oameni care vâslesc și un mesaj vocal care cerea oamenilor să „păstreze echipa care funcționează” și să păstreze Partidul Național la guvernare la alegerile viitoare. Piesa de susținere, Eminem-esque, seamănp în mod izbitor cu „Lose Yourself”, care a apărut în filmul lui Eminem din 2002, 8 Mile. Avea același ritm, dar nu conținea niciun cuvânt. Melodia a fost preluată dintr-o bibliotecă de muzică stoc realizată de compania de producție de muzică Beatbox.

Cântece care sună similar cu piese celebre – dar destul de diferite pentru a evita încălcarea drepturilor de autor – apar în mod obișnuit în bibliotecile muzicale comerciale libere. Avocatul Eight Mile Style, Gary Williams, a declarat însă că utilizarea piesei a fost o încălcare a drepturilor de autor și a spus în fața instanței că există e-mailuri în care membri ai echipei de campanie a Partidului Național se arată îngrijorați de drepturile de autor, dar decizia a fost că nu ei, ci compozitorul ar fi răspunzători în cazul unui proces.

Reprezentanții Partidului Național spun că nu sunt responsabili de vreo încălcare a drepturilor de autor.

No votes yet.
Please wait...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Microsoft lansează un nou sistem de operare: Windows 10 S

Microsoft a anunţat marţi o nouă versiune a Windows, menită să concureze cu Chrome OS al celor de la Google....

Închide