După victoria de marți a lui Juventus, 3-0 în fața Barcelonei, AS Monaco, Real Madrid și Atletico Madrid au luat și ele aseară o opțiune serioasă pentru calificarea în semifinalele Ligii Campionilor.

Amânat în urma incidentelor de marți, jocul de la Dortmund, dintre Borussia și AS Monaco s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 3-2. Prima repriză i-a aparținut liderului din Franța. Fabinho a ratat un penalty, însă reușita lui Mbappe și autogolul lui Sven Bender îi ofereau lui Monaco un avantaj de două goluri la pauză. După reluare, Ousmane Dembele reducea din handicap, însă, în minutul 79, Mbappe reușea dubla. Pe final, Kagawa a înscris pentru 2-3, iar Borussia mai păstrează șanse la calificare.

Și campioana Germaniei, Bayern Munchen, a fost învinsă pe teren propriu de către Real Madrid, cu 2-1. Arturo Vidal a fost cel mai activ jucător al primei reprize. Chilianul a deschis scorul pentru bavarezi, cu o lovitură de cap reluată în urma unui corner. Tot Vidal putea dubla avantajul lui Bayern, în prelungiri, însă acesta a trimis peste poartă din lovitură de pedeapsă. Raportul de forțe s-a modificat după pauză, iar Cristano Ronaldo a marcat de două ori pentru deținătoarea trofeului. Scorul putea lua proporții, însă portarul Neuer i-a ținut pe nemți în joc, mai ales după eliminarea apărătorului Javi Martinez, din minutul 61.

La Madrid, Atletico s-a impus cu 1-0 în fața lui Leicester. Victoria a fost adusă de către Griezmann, care a obținut și transformat un penalty în prima repriză.

Jocurile retur se vor disputa pe 18 și 19 aprilie.

 

No votes yet.
Please wait...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Mafia usturoiului din Ramnicelu, țeapa de peste un miliard la o firmă din Rm. Valcea pentru 20 de tone de fasole din Egipt

Mafia usturoiului din Ramnicelu a fost calcata iar de procurori si politistii de la Economic. Politistii din cadrul Serviciului de...

Închide