Muzeul Municipal Râmnicu-Sărat s-a dezvoltat ca urmare a aproape jumătate de secol de evoluţii şi acumulări de patrimoniu muzeal în clădirea fostei Staretii  apartinand Mânastirii cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, monument istoric de secolul XIX, aflat pe Lista Monumentelor Istorice, emisă prin Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2314/2004, la poziţia BZ–II–m–A-02463.03. Instituţia cuprinde 5 secţii, care s-au dezvoltat prin achiziţii modeste şi prin donaţii.

Inaugurarea  Muzeului Raional Râmnicu-Sărat a avut loc la 5 iunie 1960 cu o expoziţie de artă plastică, care a devenit mai apoi secţie de artă plastică, cu un mic patrimoniu de 101 lucrări,  ce s-a  dezvoltat pe parcurs, unele lucrari fiind semnate de Isser, Baba, Ghiata, Petre Iorgulescu-Yor.

Secţia de etnografie şi artă populară de pe Valea Râmnicului, a fost  organizată în 1962. Ea cuprinde piese de port popular, unelte tradiţionale şi obiecte de uz casnic specifice locuitorilor Văii Râmnicului.

Cea de-a treia secţie, de ştiinţe naturale, a fost înfiinţată în toamna anului 1968 printr-o expoziţie ce incerca să redea natura Văii Râmnicului-Sărat. În expoziţia de bază sunt prezentate specii de plante si de animale, care constituie fondul permanent, specific si majoritar al florei si faunei Văii Râmnicului-Sărat.

Secţia de istorie a culturii râmnicene s-a organizat în 1971 şi cuprinde documente, cărţi şi obiecte care au aparţinut unor personalităţi din zona Râmnicului (Traian Săvulescu, Florica Cristoforeanu, Gheorghe Munteanu Murgoci, Petre Antonescu, Petre Iorgulescu-Yor).

Muzeul Municipal Râmnicu Sărat Muzeul Municipal Ramnicu Sarat StoreDay

 

Ultima secţie înfiinţată a fost cea de istorie (1990) care cuprinde obiecte aparţinând preistoriei, perioadei greco-romane, medievale, colecţii de numismatică, documente şi carte rară.

No votes yet.
Please wait...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Palatul ”Lupescu” din Râmnicu Sărat (Buzău) ne spune încă povestea unei mari familii

Palatul 'Lupescu' din Râmnicu Sărat este un monument istoric și arhitectural, construit în stil neoromânesc, pragul său fiind trecut de...

Închide