A. Tătăranu, într-un articol apărut în „Almanahul Rm. Sărat“ în 1933, intitulat sugestiv „Râmnicu nostru“, scria fără disimulată mândrie: „…Râmnicenii au fost oameni cu chibzuială când au hotărât aşezarea judeţului lor. I-au dat o formă simetrică, un dreptunghi aproape perfect, au aşezat capitala la mijloc, au înglobat în el şi deal şi munte şi câmpie, şi şi-au ales limba de mijloc, care apoi a devenit limba oficială a literaturii româneşti, lipsită şi de dulcegăria moldovenească şi de duritatea muntenească. Râmniceanul nu vorbeşte nici cu «pi», nici cu «pă», ci cu «pe»…“.

În privinţa numelui de „Râmnic“ opiniile diferite din secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea par să devină convergente în perioada modernă.

În „Dicţionarul topografic şi geografic al României” de la 1872, precum şi în „Dicţionarul” Lahovary-Brătianu-Tocilescu, apărut în 1902, toponimicul „râmnic” apare ca derivat de la adjectivul „romanicus” prin sincoparea lui “a”.

G.Ţânţăreanu, în „Foaia Râmnicului” (nr.3/1921) este de părere că numele ar proveni din limba pelasgo-arimică şi are semnificaţia „ţinutul sărat al arimilor”.

Istoricul Nicolae Iorga tranşează disputa în a sa „Istorie a poporului român”, considerând că este vorba de etimonul slav „râba”, „peşte”, de la care s-a format „Râbnic”, „lac bogat în peşte întru-un ţinut sărat”. Sensul este preluat de Dicţionarul explicativ al limbii române, unde „Râmnic, râmnice (reg.)” ar proveni din bulgărescul „râbnik” sau ucraineanul „râbnik” – heleşteu.

Scrierile călătorilor străini sau ale cronicarilor români denumesc aşezarea drept „Rebnik” (secolul al XVI-lea), „Râmlik” (secolul al XVII-lea), denumire încetăţenită în Imperiul Otoman.

Adaosul de „Slam”, „sărat” a apărut din necesitatea de a diferenţia cele două “Râmnicuri”, Râmnicu Vâlcea avand o importanţă cel puţin asemănătoare în Evul Mediu românesc.

Râul Râmnic-Rebnyk apare şi pe harta “Moldaviae finitimaruanque tupes” a călătorului Georg Reicherstorffer, iar în harta Walahiei a lui Gerhard Mercator, tipărită în anul 1607, la Amsterdam, aşezarea este menţionată sub forma “Rebnik”.

Un alt călător străin, turcul Evlya Celebi, descrie în a sa „Carte a călătoriilor”, scrisă în timpul expediţiei turco-tătare din anul 1659, „marele Râmnic“, sub numele de „Râmlic“, de unde se poate presupune că aceasta a fost denumirea consacrată în timpul Imperiului Otoman.

No votes yet.
Please wait...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Viața cotidiană în Evul Mediu în Râmnicu Sărat

Cărturarul turc Evlya Celebi descrie astfel călătoria pe care a facut-o în 1660 la Râmnicu Sărat: „…am trecut râul Buzău...

Închide