Biserica Parohiei Sfântul Dumitru – Bagdat din municipiul Râmnicu Sărat și-a sărbătorit, miercuri, 26 octombrie 2016, hramul. Locașul de cult a fost neîncăpător pentru numărul mare de credincioși veniți să-și cinstească ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Sărbătoarea a fost încununată de prezența, în mijlocul lor, a Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul al Eparhiei.

În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Gabriel Adrian Dinu, pe seama Mănăstirii Ciolanu din județul Buzău.

La final, Înaltpreasfinția Sa a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii și slujitorii sfântului locaș, mutați la Domnul, după care a sfințit o capelă mortuară, o casă de prăznuire și o bibliotecă parohială, ridicate, în perioada 2013-2016, prin strădania actualului preot paroh și protoiereu de Râmnicu Sărat, Viorel Banu.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a vorbit despre viața pilduitoare a Sfântului Dimitrie, unul din marii mucenici ai creștinătății.

„Este un sfânt popular și foarte iubit de creștinii din lumea întreagă, dovadă că mulți și l-au luat ca ocrotitor, purtându-i numele. De asemenea, mulți credincioși efectuează pelerinaje la marea catedrală, închinată Sfântului Dimitrie, din orașul Thessalonic – Grecia, unde se află cinstitele sale moaște.

Pentru dumneavoastră, enoriașii acestei parohii, bucuria sărbătorii este sporită de faptul că îl aveți pe Sfântul Dimitrie ocrotitor al sfântului locaș, în care vă îmbisericiți, duminică de duminică și sărbătoare de sărbătoare. Nu mă îndoiesc de faptul că i-ați citit viața și că vă străduiți să-i urmați pilda de viețuire creștinească. Este adevărat că nu se cunosc foarte multe elemente biografice despre el, dar aspectele esențiale privind modul în care L-a mărturisit pe Hristos, cu prețul vieții, au fost cuprinse chiar în troparul ce s-a cântat, astăzi, la strană, cuvinte prin care îl lăudăm pe Sfântul Dimitrie că s-a învrednicit să fie un mare apărător al dreptei credințe, într-o vreme de mare restriște pentru Biserica creștină. De aceea, virtuțile ce i-au împodobit viața, precum înțelepciunea și dreptatea, bunătatea și curăția vieții, curajul mărturisirii lui Hristos și statornicia în credința mântuitoare, reprezintă tot atâtea nestemate ale cununii mucenicești pe care a primit-o din partea lu Dumnezeu, într-o zi ca aceasta, în anul 304 d.Hr, motiv pentru care îl și cinstim, cu evlavie și bucurie duhovnicească“, a precizat Chiriarhul Buzăului și Vrancei.

Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Râmnicu Sărat a fost construită, în anul 1707, de paharnicul Dumitraşcu Bagdat, în timpul domniei Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Pictura locașului de rugăciune aparține marelui pictor Gheorghe Tattarescu, trecând prin mai multe stadii de restaurare în anii 1956 și 1993.

Preluat de pe: arhiepiscopiabzvn.ro

No votes yet.
Please wait...

amp;s gândit la “Sărbătoarea Parohiei „Sfântul Dumitru” Bagdat din Râmnicu Sărat (Galerie FOTO)rdquo;

  1. Racolţa spune:

    Bună dimineaţa şi Hristos a Înviat!

    No votes yet.
    Please wait...
    • Iulian spune:

      Adevărat că, a înviat!

      No votes yet.
      Please wait...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Octavian Goga la Râmnicu Sărat

… Şi poetul Octavian Goga a fost la Râmnicu-Sărat. În trecere spre Iaşi, s-a oprit să ţină o conferinţă despre...

Închide