Cultivarea legumelor din seminţe autohtone reprezintă o prioritate în toată ţara, iar în judeţul Suceava există o bancă de gene care păstrează seminţele tradiţionale şi conservă biodiversitatea.

Instituţia este singura din ţară, iar cererea pentru seminţe româneşti este foarte mare, precizează corespondentul nostru Mihaela Buculei.
Peste 17.000 de probe diferite de seminţe care acoperă peste 400 de specii vegetale se găsesc la Banca de Resurse Genetice Vegetale Suceava. Aici sunt păstrate seminţe care în prezent sunt rar întâlnite pe câmpuri. Este singura bancă de gene din România care mai păstrează seminţe din soiurile gustoase care se plantau în urmă cu peste 50 – 60 de ani. Roşia „inimă de bou”, „cartoful albastru” de Bucovina sau „fasolea uriaşă” sunt doar câteva exemple. Specialiştii vor să-i convingă pe ţărani să le cultive din nou, pentru ca piaţa să nu mai fie invadată de hibrizi.
Banca oferă celor interesaţi cantităţi mici de seminţe, circa 25, scopul fiind acela de a fi reintroduse în grădinile oamenilor. Cele mai solicitate specii aparţin grupei legumelor şi leguminoaselor pentru boabe, dar este în creştere şi interesul pentru specii mai puţin utilizate, cum ar fi bobul şi lintea.

No votes yet.
Please wait...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Cinci moduri în care dronele schimbă fața agriculturii tradiționale

Dronele, comercializate timid începând cu anul 1980, au cunoscut un boom pe piața mondială, odată cu introducerea lor în diverse...

Închide