Universitatea de Medicină din Cluj a devenit subiectul unui un reportaj realizat de postul de televiziune France 2. Astfel, în materialul difuzat la începutul lunii aprilie se precizează că România a devenit un Eldorado pentru viitorii medici şi stomatologi francezi, care evită examenul dificil de admitere de la Facultăţile de Medicină din Hexagon, preferând să se înscrie, pe bază de dosar, la cursurile instituției Clujene. În replică, reprezentanţii UMF Cluj au respins acuzațiile din presa franceză și și-au exprimat „surprinderea” privind informațiile difuzate de presa franceză, potrivit News.ro.

În reportajul difuzat de France 2 se precizează că la UMF Cluj studiază aproape 1.200 de studenţi francezi. Mulţi susțin că, pentru ei, este a doua șansă de a studia medicina, după ce au fost respinşi la examenele din Franţa.

„Nu ne simţim în România, ţinând cont că toate cursurile sunt în franceză, suntem între francezi şi profesorii ţin cursurile în franceză”, explică o studentă.

În aceste condiţii, numărul studenţilor francezi la UMF Cluj a crescut cu 500% într-un singur an. Ei plătesc aproximativ 5.000 de euro pentru un an de şcolarizare, deşi în Franţa cursurile ar fi fost aproape gratuite. Dupa absolvire, tinerii pleacă în ţara lor natală pentru a face rezidenţiatul, explică France 2.

Potrivit reportajului, opt rezidenți, dintre care șase care au studiat la UMF Cluj, au fost suspendați din spitalul Villeneuve-Saint-Georges, pentru incomeptență.

„Nu ştiau să citească o electrocardiogramă, ceea ce este jenant, şi nu ştiau să interpreteze analize de sânge de bază. În plus, unii dintre ei nu au examinat niciodată un pacient”, susține medicul Philippe Jaury, coordonatorul general regional pentru diplome de Medicină Generală.

Potrivit reportajului, și medicul Marie-Odile LeMaitre, din Esonne, ar fi constatat acelaşi lucru. Astfel, la finalul anului 2016,  ea a refuzat să valideze un semestru pentru patru rezidenţi francezi care au studiat în România, pe motiv că nu ştiau tehnici de bază.

Astfel, ea a avertizat că dacă tineri francezi vor  în facultăţi din străinătate unde nu sunt bine pregătiţi, există  riscul să apară o „medicină cu două viteze”.

Reacția UMF Cluj: Interesul studenţilor străini se datorează în mare parte tradiţiei şi calităţii recunoscute a şcolii noastre

Ca urmare a reportajului difuzat de France 2, reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj s-au declarat surprinși de informațiile apărute în presa franceză și au afirmat că „interesul studenţilor străini pentru UMF «Iuliu Haţieganu» se datorează în mare parte tradiţiei şi calităţii recunoscute a şcolii”.

„Acceptarea la studii pentru studenţii străini din ţările membre UE şi non-UE se face în cadrul unei competiţii, pe baza evaluării dosarelor candidaţilor şi a interviurilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu regulamentele universităţii. La admiterea din acest an universitar la Facultatea de Medicină s-au depus 451 de dosare pentru 120 de locuri, concurenţa fiind de 3 candidaţi pe un loc”, ai transmis reprezentanții UMF Cluj, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, studenţii străini care aleg cursurile universităţii din Cluj-Napoca sunt atraşi de calitatea actului educaţional.

„Interesul studenţilor străini pentru UMF «Iuliu Haţieganu» se datorează în mare parte tradiţiei şi calităţii recunoscute a şcolii noastre, dar şi organizării universităţii după modelul marilor şcoli medicale din vestul Europei. Motivele care determină interesul studenţilor francezi pentru România, respectiv pentru UMF «Iuliu Haţieganu» sunt calitatea învăţământului medical românesc şi a actului didactic, infrastructura de nivel european, modalitatea de selecţie, caracterul pronunţat aplicativ al învăţământului medical clujean care îmbină teoria cu practica încă din primul an de studiu, relaţia de parteneriat dintre cadrele didactice şi studenţi, învăţământul clinic axat pe pacienţi, posibilitatea de a efectua stagiul clinic direct la patul bolnavului, precum şi cadrele didactice cunoscătoare de limbă franceză”, mai informează sursa citată, care subliniază că instituția are o curriculă în acord cu standardele europene.

„Universitatea de Medicină şi Farmacie «Iuliu Haţieganu» Cluj-Napoca înţelege că piaţa serviciilor de educaţie este concurenţială, dar acest fapt ar trebui să determine o creştere a calităţii serviciilor şi nu etichetarea nejustificată a unei universităţi ca fiind mai puţin performantă. Accentuăm faptul că procesul de învăţământ, curricula şi stagiile practice au fost evaluate de către organisme internaţionale, precum EUA (European University Association), CIDMEF (Conférence Internationale des Doyens et des Facultés de Médecine d’Expression Française), CIDPHARMEF (Conférence Internationale des Doyens des Facultés de Pharmacie d’Expression Française), CID-CDF (Conferinţa Internaţională a Decanilor Facultăţilor de Chirurgie Dentară de Expresie Franceză) şi au fost considerate în conformitate cu standardele europene. Suntem prima universitate din estul Europei care a primit certificatul de calitate Label CIDMEF”, au mai precizat reprezentanţii UMF.

No votes yet.
Please wait...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Profesori și elevi de altădată

Cine oare mai face astăzi panouri cu portrete de absolvenţi? La Râmnic, nimeni. Altfel stăteau lucrurile cu ani în urmă,...

Închide