Cine este favorit pentru postul deţinut în ultimii peste 15 ani de economistul Bogdan-Eduard Pleşcan (foto)?

Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi a scos la concurs postul pentru director general administrativ, funcţia cel mai bine plătită din aparatul administrativ al instituţiei de învăţământ superior, remunerată, conform unor surse din mediul academic, cu peste 10.000 de lei net, lunar. Funcţia a fost ocupată în timpul mandatelor ultimilor doi rectori al UAIC – prof.dr. Dumitru Oprea şi prof.dr. Vasile Işan – de către ec. Bogdan-Eduard Pleşcan. Pe fondul unor schimbări anunţate la nivelul viziunii administrative de către rectorul ales anul trecut, prof.dr. Tudorel Toader, actual ministru al Justiţiei, în locul lui Pleşcan a fost numit interimar ec. Costel Palade, care a fost în ultimii zece ani administrator şef al Facultăţii de Drept. Surse din universitate afirmă şi faptul că acesta se va înscrie la concurs, fiind unul dintre favoriţii ocupării postului, îndeplinind toate criteriile solicitate de conducerea UAIC în anunţul de concurs. În prezent, ec. Bogdan-Eduard Pleşcan a dat concurs şi a fost numit director pe noua poziţie înfiinţată la finele anului trecut, pentru conducerea Direcţiei Coordonare Cămine – Cantine – Informatizare. În ceea ce priveşte condiţiile specifice necesare pentru a participa la concurs şi a ocupa funcţia contractuală ulterior, UAIC cere studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă, în domeniul ştiinţe economice sau ştiinţe administrative, studii de master sau studii aprofundate, absolvite cu diplomă, în aceleaşi domenii, cât şi vechime într-o funcţie de conducere, într-o instituţie bugetară, de cel puţin zece ani. Dosarele pot fi depuse până pe 19 aprilie, proba scrisă va avea loc pe 8 mai, iar ulterior se vor stabili data şi ora interviului.

Comisia de concurs este formată din prof.dr. Mihaela Onofrei, ordonatorul de credite al UAIC, care-l suplineşte pe prof.dr. Tudorel Toader, în calitate de preşedinte al comisiei, membri fiind Răduţ Marian Bîlbîie, reprezentant al Ministerului Educaţiei Naţionale, şi prof. dr. Corneliu Iaţu, prorector al universităţii.

No votes yet.
Please wait...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Criza din Uniunea Europeană, descusută pe toate părţile într-o conferinţă internaţională la Iaşi

Departamentul de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene şi Departament de Cercetare, ambele parte a Facultăţii de Filosofie şi...

Închide