Blocarea site-urilor prin ISP devine o realitate în România!

Dacă la finalul anului trecut va mentionam de noua lege a jocurilor de noroc, care reglementa si partea de online (si ma gindeam ca e de bine…), iata ca Guvernul adopta si normele de aplicare (HG 823/2011) care reusesc performanta nu doar de a adopta dispozitii care vor putea obliga un ISP-ist sa blocheze un site web, ci si sa faca orice site, probabil nevinovat, pasibil de o astfel de sanctiune.

Despre aberatia tehnica numita blocarea unui site prin ISP am explicat mai in detaliu cu alte ocazii. Faptul ca masura este folosita doar in statele cu experienta in domeniul cenzurii, nu este o mirare. Faptul ca este privita ca o masura normala intr-o societate democratica, fara un minimum de evaluare a problemei este cel putin ingrijorator.

Textul HG-ului mai sus amintit, include articolul 73^3 care zice:

“Art. 73^3. – Atribuţiile şi obligaţiile operatorului de monitorizare şi raportare sunt:
a) identificarea website-urilor prin intermediul cărora sunt accesate jocurile de noroc definite la art. 10 alin. (1) lit. g)-i) din ordonanţa de urgenţă, care nu deţin licenţă de organizare şi autorizaţie de exploatare potrivit legislaţiei române;
b) identificarea website-urilor care, în cadrul unor activităţi de marketing, reclamă, publicitate sau alte activităţi cu caracter promoţional, oferă legături către jocurile de noroc definite la art. 10 alin. (1) lit. g)-i) din ordonanţa de urgenţă sau activităţi şi servicii conexe acestora, care nu sunt autorizate potrivit legislaţiei române;
c) comunicarea imediată a informaţiilor cu privire la activităţile neautorizate identificate conform lit. a) şi b) către comisie şi către furnizorii de internet, pentru a le permite acestora blocarea accesului către aceste website-uri;
d) comunicarea informaţiilor privind aceste website-uri neautorizate şi către instituţiile şi organele statului cu competenţe în domeniu, pentru a nu permite plăţile către şi de la aceste site-uri neautorizate;
e) sesizarea imediată a comisiei în cazul în care furnizorii de internet nu blochează accesul la website-urile ilegale pentru care le-a fost solicitată blocarea;”

Bun, deci vom avea o firma privata (asta este operatorul de monitorizare) care va avea obligatia sa:

– identifice site-urile de gambling neautorizate in Romania si sa le ceara ISP-istilor blocarea lor. (Apropo in 2004 se estimau un numar de 53000 de site-uri de acest gen, oare cite or fi acum?)

– Identifice site-urile “care, în cadrul unor activităţi de marketing, reclamă, publicitate sau alte activităţi cu caracter promoţional, oferă legături către jocurile de noroc” neautorizate si sa le ceara ISP-istilor blocarea lor. (atentie! – nu li cere stergerea legaturii, ci blocarea lor de catre ISP!)

Eu, pricepindu-ma mai putin la Internet decit altii, nu pot decit sa ma gindesc la niste site-uri micute (sic!) care ofera legaturi (ca orice link pe Net are un scop promotional – sa ne explice baietii + fetele ce se ocupa cu SEO) catre un asemenea site neautorizat in Romania: Google, Facebook, Yahoo, Alexa, Dmoz.org , ca si orice director din lumea asta in care site-ul respectiv este inscris. Apropo, obligatia nu se refera la site-urile din Romania (sau legate de Romania in vreun fel), ci la toate site-urile din lumea larga (mult succes operatorului in identificarea exhaustiva a acestora!).

Ca sa facem problema si mai complicata, sa notam ca obligatiile prevazute de catul normativ respectiv revin acelui actor privat (operatorul), iar ISP-istul nu are de fapt nicio obligatie directa sau indirecta in acest caz (nici in HG, nici in OUG 77/2009 – care este actul normativ principal). Mai mult decit atit, conform legislatiei romanesti in vigoare – legea 365/2002, atit un ISP-ist, cit si un motor de cautare sau un director de linkuri NU este responsabil de continutul tranzitat sau respectiv gazduit pina cind nu este informat ca atare. Iar obligatia lui este de a-l sterge si in niciun caz a-l bloca.

Si totusi – obligatia pusa in HG nu este de informare si stergere (notice & takedown), ci de blocare prin ISP.

Probabil ca legiuitorii nostri s-au inspirat din legislatia franceza de profil, schimbata recent – doar ca le-au scapat detaliile esentiale care fac regulile jocului: In Franta sunt verificate de catre Autoritate (nu de o companie privata) doar site-urile web care se adreseaza jucatorilor francezi si le sunt cerute sa nu accepte acei jucatori, daca nu ai o licenta franceza. Iar solutia de blocare se obtine doar de la o instanta (in 2010 s-a cerut doar pt 1 site) si nu pentru partea de promovare.

Nu ar trebui sa scapam din vedere nici ca domeniul este extrem de discutat la nivelul UE, iar cazurile CEJ (vezi de ex Gambelli sau Placanica) precizeaza clar ca limitarile aduse pot fi necesare doar ca urmare a unor politici publice coerente (protectia consumatorilor, limitarea jocului ca viciu sau combaterea spalarii banilor) si nu ca urmare a unei decizii de a cistiga mai mult bani la buget.

In consecinta, avind in vedere si celelalte dispozitii din fondul actului – obtinerea licentei, ne aflam in fata unui (alt) act normativ haotic si aberant, ale carui consecinte sunt greu de prevazut, dar nu pot fi in niciun caz pozitive. Oricum, legea e in vigoare, dar va mai dura probabil pina selecteaza operatorul care poate isi va da seama ca are obligatii imposibil de indeplinit.

De asemenea, probabil ne mai trebuie inca o lege ca sa stabileasca cum sa se blocheze site-urile de ISP. Pentru ca mai exista si un alt act normativ pe aceiasi tema (vezi mai jos) si pentru exista o lista din 2008 de 40 site-uri pe care romanii nu au voie sa le vada (nu sunt ilegale site-urile, doar nu aveti voie sa le accesati), propun ca pur si simplu sa se infiinteze un departament in Guvern care sa actualizeze lista aia din cind in cind.

Iar MCSI-ul care avizeaza actele astea normative sa isi schimbe numele in Ministerul Cenzurii Societatii Informationale (MCSI).

PS: Din pacate mai este si un alt proiect de lege care prevede blocarea site-urilor prin ISP (cei care vind etnobotanice online)- si acolo discutia cu privire la acest aspect lipseste cu desavirsire.

Mai multe detalii despre proiectele de acte normative care limiteaza Internetul vezi pe ApTI.ro.

Update – 15 Septembrie 2011
Astazi Curtea Europeana de Justitie s-a mai pronuntat intr-un caz legat de gamblingul online din Austria C 347/09 – Procedură penală împotriva Jochen Dickinger și Franz Ömer:
Un monopol asupra jocurilor de noroc pe internet nu poate fi justificat decât dacă urmărește în mod coerent și sistematic obiectivul combaterii pericolelor legate de jocurile de noroc

Preluat de pe: ”http://legi-internet.ro”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Tutorial – Cum poți face un post de radio pe internet? – Informatică

Hmm..... acest tutorial îmi aduce...

Închide