Tutorial – Ce înseamnă un SERVER? – Web Site

Ce înseamnă server?

Toată lumea știe, probabil, ce înseamnă Internet: acea colecție uriașă de echipamente legate între ele în scopul schimbului de informații sau al furnizării de servicii. Dacă ar fi să simplificăm mult ideea de internet, am putea considera că acesta este o rețea de calculatoare în care fiecare nod (calculator) găzduiește informații sau servicii ce pot fi accesate de publicul larg. Aceste calculatoare din internet poartă numele de servere.

În sens larg, un server este un dispozitiv (combinație de hardware și software) care oferă servicii și/sau informații utilizatorilor (clienților).

Odată cu noțiunea de server apare și cea de arhitectură client-server, care se referă la un ansamblu format dintr-un dispozitiv server (furnizor de informații) și un dispozitiv (calculator) client, conectate prin intermediul unei rețele și care fac schimb de informații. Cel mai comun exemplu al acestui ansamblu este dat de funcționalitatea de partajare a fișierelor în rețea (File Sharing). Spre exemplu, un calculator conține un folder partajat (share-uit) și un alt calculator copiază folderul prin rețea. În această situație, calculatorul care oferă folderul are funcția de server iar cel care preia folderul – pe cea de client. Rolul de client/server nu este statornic în acest scenariu, oricare din cele două calculatoare putând oricând să dețină oricare din funții. Așadar noțiunea de server se aplică în momentul în care dispozitivul din rețea (calculatorul) oferă informații sau servicii.

Server web

Un tip particular de server, este server-ul web. Un server web este un sistem care găzduiește și oferă pagini web prin intermediul unei rețele. De cele mai multe ori, termenul de server web desemnează o aplicație, un program care rulează pe calculatorul – server și care este responsabil cu primirea cerințelor de la utilizatori și transferarea paginilor web către ei.

Ce înseamnă site?

Paginile stocate pe un calculator – server și oferite publicului larg sunt grupate sub denumirea generică de site. Un site (denumit și website) este, așadar, o colecție de pagini web, interconectate, stocate pe un server web.

Deservirea paginilor

În momentul în care un server web primește o cerință de la un utilizator pentru o pagină, se verifică mai întâi existența acesteia. Dacă pagina există fizic pe server atunci este transmisă către utilizator. Paginile returnate de un server web sunt de obicei în format HTML. Navigatoarele web (browserele) sunt capabile să interpreteze codul HTML și să afișeze informațiile într-un mod ușor de citit.

În imaginea de mai jos este reprezentată o comunicare tipică între un server web și un client.

Deservirea unei pagini statice, fără intervenția interpretorului PHP

În lumea reală, paginile deservite de un server web sunt de cele mai multe ori modificate înainte de a fi transmise către clienți. Există situații când paginile cerute nici nu există fizic pe calculatorul server și cu toate astea ele sunt construite și deservite la cerere.

Acest lucru este posibil grație unor module sau aplicații adiționale care funcționează împreună cu aplicația de server web. Unul din aceste module este PHP.

Dacă ți-a plăcut acest tutorial, aștept comentariul tău!

3.385 Vizitatori

Cât de utilă a fost această postare?

Dați click pe o stea pentru a evalua acestă postare!

Rată medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Nu există voturi până acum! Fii prima persoană care evaluează acestă postare.

Îmi pare rău că această postare nu a fost utilă pentru tine!

Să îmbunătățim acest postare!

Spune-mi cum pot îmbunătăți această postare?

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.