Tutorial – Cum să recuperezi datele când nu mai poți intra în Windows – Informatică

Sunt deseori rugat să recuperez diverse documente și poze de pe calculatoare care, dintr-un motiv sau altul nu mai pot intra în Windows. Fie din cauza lipsei unui antivirus, fie din cauza unui program instalat incorect, se mai întâmplă din când în când ca sistemul de operare să pice și să trebuiască reinstalat.

Mulți utilizatori preferă să își salveze documentele și pozele importante direct pe Desktop pentru a le accesa mai ușor, însă făcând acest lucru riscă să le piardă în momentul în care Windows-ul întâmpină o eroare ce nu îi mai permite finalizarea procesului de bootare.

Pentru a evita această situație neplăcută este recomandat să vă salvați datele importante pe o altă partiție decât cea pe care este instalat Windows-ul (c:) și să vă mai faceți o copie de rezervă pe DVD sau stick USB.

Dacă totuși, nu mai puteți accesa sistemul de operare și aveți date de salvat de pe Desktop, iată câteva soluții de a vă recupera datele importante din calculator înainte de a reinstala sistemul de operare.

BitDefender Rescue CD

Având în vedere că există șanse mari ca motivul pentru care nu mai aveți acces la sistemul de operare să fie din cauza unui virus, dar și pentru a evita orice suspiciune, este recomandat scanarea calculatorului de viruși înainte de a salva datele de pe acesta.

BitDefender Rescue CD este un utilitar gratuit bazat pe Linux, oferit de cei de la BitDefender ce scanează și dezinfectează un calculator, când acesta este suspect a fi infectat cu malware care afectează buna funcționare a acestuia, dar și care permite salvarea datelor pe un stick USB în cazul în care nu mai puteți intra în Windows (sau chiar Linux).

Pentru a putea folosi BitDefender Rescue CD, veți avea nevoie de acces la un alt calculator, având în vedere că cel de pe care vreți să recuperați date nu mai permite intrarea în sistemul de operare.

Va fi nevoie să descărcați o imagine ISO pe care ulterior să o scrieți pe un CD, DVD (folosind fie o aplicație dedicată ca NERO sau Roxio, fie cea inclusă în sistemul de operare) sau pe un stick USB. Imaginea ISO poate fi descărcată de aici.

Dacă nu aveți posibilitatea de a scrie un CD/DVD, se poate folosi un stick USB cu o capacitate de minim 1 GB. Cei de la BitDefender recomandă folosirea utilitarului open-source Stickifier pentru crearea BitDefender Rescue CD. Această aplicație poate fi descărcată de aici.

Dacă ți-a plăcut acest tutorial și ți-a fost util aștept comentariul tău! 🙂

2.875 Vizitatori

Cât de utilă a fost această postare?

Dați click pe o stea pentru a evalua acestă postare!

Rată medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Nu există voturi până acum! Fii prima persoană care evaluează acestă postare.

Îmi pare rău că această postare nu a fost utilă pentru tine!

Să îmbunătățim acest postare!

Spune-mi cum pot îmbunătăți această postare?

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.