Acum câteva zile am văzut pe un forum o postare despre GPLDL, un site ce oferă spre descărcare directă și gratuit teme,
pluginuri și extensii de WordPress și WooCommerce fără vreun fel de capcană precum content locker sau PPD.
Mi-am făcut cont și am descărcat două teme la întâmplare pentru a verifica dacă vorbim de cod legitim și mai ales dacă există vreun backdoor
sau mai știu eu ce mizerie prin ele și am putut să confirm faptul că temele sunt curate și că se pot descărca exact în felul în care sunt furnizate de developerii lor.
Lucrul ăsta m-a convins să citesc în întregime pagina de prezentare a siteului și astfel am înțeles ce se întâmplă de fapt.
Există piraterie și există GPLDL
Astfel pe GPLDL se publică toate acele teme, pluginuri și extensii premium ce sunt subiectul unei licențe GPL.

Ori publicând codul sursă sub licența GPL programatorii își dau acordul că cel care achiziționează codul sursă respectiv să poată să-l distribuie
gratis cu condiția să nu-l altereze și să specifice (dacă nu e specificat deja) proveniența codului precum și datele de identificare ale autorului:
***Toate drepturile oferite sub această licență sunt oferite pe durata dreptului de autor asupra Programului,
și sunt irevocabile atâta timp cât condițiile sunt împlinite.
Această Licență afirmă explicit drepturile dumneavoastră nelimitate de a executa programul nemodificat.
Rezultatele din urma execuției unui produs sub licență sunt acoperite de această licență numai dacă rezultatul,
în funcție de conținutul său, constituie un produs acoperit de licență.
Această licență afirmă dreptul dumneavoastră la utilizare cinstită sau alt echivalent, așa cum este oferit de legea pentru dreptul de autor.
Există piraterie și există GPLDL
Cu alte cuvinte făcând disponibil gratis orice script publicat sub licența GPL nu constituie o
infracțiune și nicio violare a licenței chiar dacă clientul inițial a plătit pentru scriptul respectiv.
În schimb punerea la dispoziție de scripturi nulled constituie o violare a GPL pentru că se alterează codul sursa original.
Astfel dacă un developer sau un client nu protejează tema nu-i absolut nicio problemă
pentru că cel care o găsește și o descarcă, iar mai apoi o folosește nu comite nicio ilegalitate.
Există piraterie și există GPLDL
Desigur temele de pe GPLDL nu vin cu niciun fel de suport sau garanție pentru că vorbim de
fapt de cod disponibil la liber conform licenței și nimic mai mult.
Tocmai de aceea orice nevoie de suport din partea programatorilor originali presupune achiziționarea unei
licențe în acest sens pentru ca în fond de aia se și plătește licența pe Themeforest & co.
Oricum, lucrând de ani buni cu “suportul” oferit de developeri
am învățat că de foarte multe ori e mai rapid și mai sigur să-mi fac propriul
troubleshooting și să aplic patch-uri acolo unde este nevoie mai ales că eu dezvolt siteuri pe temele respective și astfel
consider că ideea celor de la GPLDL nu putea să pice mai bine pentru că sunt o grămadă de teme foarte bune
pe care le-aș putea folosi în proiecte ulterioare.
Există piraterie și există GPLDL
Sunt sigur că proiectul ăsta o să prindă mai ales în rândul celor care știu care sunt limitările licenței
GPL și evident pentru ceilalți care preferau să pirateze folosind teme nulled asta e o alternativă viabilă.
Și dacă vă gândiți vre-o dată, să folosiți teme nulled, mai bine vă lăsați.
Deoarece o să întâmpinați mari probleme!
Dacă va fost de folos această postare, aștept comentarii! 💡

Blogger din anul 2004, fecioară, iubitor de grafică, Senior WebMaster la StoreDay.ro, Senior Graphic Designer, Senior Web Designer, Senior Web Commerce. Sunt un tip plin de viață și inovator în creativitate.