PowerPoint – Prezentările în direct pot fi stimulatoare, motivaționale și pot avea un impact puternic.
O prezentare deosebită ne poate determina să ne gândim la un anumit lucru dintr-o perspectivă cu totul
nouă sau poate reuni un grup în jurul unei idei sau proiect comun.
Prezentări cu subtitrări
Dar nu toată lumea receptează prezentările la fel.
Poate vorbim o altă limbă decât prezentatorul, poate suntem vorbitori nativi de altă limbă sau
poate unii dintre noi sunt surzi sau au deficiențe auditive.
Așadar, cum ar fi dacă vorbitorii și-ar face prezentările mai pe înțelesul tuturor celor prezenți?
Acum acest lucru este posibil cu subtitrările în direct din PowerPoint.
În cinstea Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități declarată de ONU, anunțăm această nouă caracteristică, susținută de inteligența artificială (IA), care oferă subtitrări pentru prezentări în timp real.
Prezentări cu subtitrări
Subtitrările în direct din PowerPoint ajută comunitatea de persoane surde și cu deficiențe auditive,
oferindu-le posibilitatea de a citi ceea ce este vorbit în timp real.
În plus, subtitrările pot fi afișate în aceeași limbă sau în altă limbă, permițându-le vorbitorilor
non-nativi să beneficieze de o traducere a prezentării.
Prezentări cu subtitrări
La lansare, subtitrările în direct vor accepta 12 limbi vorbite și vor afișa subtitrări pe ecran în peste 60 de limbi.
Subtitrările în direct din PowerPoint înseamnă:
- Puterea inteligenței artificiale pusă în slujba prezentatorilor,
- astfel încât aceștia să transmită informații simple și complexe indiferent de temă și subiecte.
- Recunoașterea vorbirii care se adaptează automat la conținutul prezentat pentru recunoașterea mai precisă a numelor și terminologiei de specialitate.
- Posibilitatea ca prezentatorii să particularizeze cu ușurință dimensiunea, poziția și aspectul subtitrărilor. Particularizările pot varia în funcție de platformă.
- Stare de liniște conferită de funcțiile de securitate și conformitate știind că această caracteristică corespunde cu numeroase standarde din domeniu pentru certificări de conformitate.
Prezentări cu subtitrări
Această caracteristică se alătură altor caracteristici accesibile din Office 365,
cum ar fi sugestiile automate pentru text alternativ în Word și PowerPoint, disponibilitatea extinsă a subtitrărilor
automate și transcrierilor care pot fi căutate pentru fișierele video din Microsoft Stream,
îmbunătățirile la Verificatorul de accesibilitate Office 365 și multe altele.
Subtitrările în direct în PowerPoint vor începe să fie implementate la sfârșitul lui ianuarie 2019 și vor fi disponibile
pentru abonații Office 365 din întreaga lume pentru PowerPoint pe Windows 10, PowerPoint pe Mac și PowerPoint Online.

Blogger din anul 2004, fecioară, iubitor de grafică, Senior WebMaster la StoreDay.ro, Senior Graphic Designer, Senior Web Designer, Senior Web Commerce. Sunt un tip plin de viață și inovator în creativitate.