Anghel Saligny – Inginerul care a proiectat Podul de la Cernavodă

Anghel Saligny este unul dintre cei mai importanţi ingineri români, iar meritele sale sunt recunoscute pe plan mondial datorită inovaţiilor pe care le-a adus în lumea constructoriilor civile.

Chiar dacă pentru unii reprezintă doar numele unei staţii din reţeaua metroului bucureştean,

Anghel Saligny este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari inventatori români.

Este cunoscut în special pentru Podul de la Cernavoda, construcţia care la vremea inaugurării sale devenise cel mai lung pod din Europa,

însă Saligny s-a remarcat şi prin proiectarea în premieră a unor poduri cu structură metalică şi a unor silozuri cu structură din beton armat.

Cine este Anghel Saligny?

Anghel Saligny a provenit dintr-o familie de origine franceză din Alsacia, iar tatăl său,

pe numele lui complet Alfred Rudolf de Saligny, a călătorit în Prusia undeva spre anii 1850.

Aici l-a cunoscut pe Mihail Kogălniceanu, viitor prim-ministru al României,

care i-a povestit despre frumuseţile Moldovei, iar Ioan Ghica, care mai târziu avea să devină ministru de externe al ţării noastre,

i-a făcut lui Saligny o ofertă inedită: să vină în Moldova pentru a preda limba franceză copiilor săi.

Nu numai că a acceptat propunerea, dar Alfred Rudolf s-a stabilit la Focşani,

iar în 19 aprilie 1854 se afla în trecere prin localitatea Şerbăneşti din actualul judeţ Galaţi.

Acolo, adăpostit într-un han pe o ploaie torenţială, s-a născut al doilea copil al familiei,

Leon Anghelus, care ulterior avea să fie cunoscut drept Anghel Saligny.

---

Studiile lui Anghel Saligny

Pasionat de mic copil de astronomie, Anghel Saligny a urmat cursurile Universităţii din Berlin,

însă ulterior a ajuns la Școala Tehnică Superioară din Charlottenburg, iar în 1875 a revenit în ţară.

Aici s-a evidenţiat rapid prin rolurile de inginer ordinar de clasa a III-a, inginer de control şi,

în cele din urmă, ajutor de şef de secţiune la construcţia căii ferate Ploieşti – Predeal.

Ulterior, el a devenit proiectantul căii ferate dintre localităţile Adjud şi Târgu Ocna,

pentru ca în 1883-1884 să devină şeful Serviciului pentru Construcţii de poduri de fier şi şeful Serviciului de Docuri.

Docurile şi antrepozitele de la Galaţi şi Brăila

În noua sa funcţie, Saligny a pus la punct una dintre primele sale invenţii inginereşti cu ocazia construirii docurilor şi antrepozitelor de la Galaţi şi Brăila.

Pentru prima oară în lume, Saligny a folosit betonul armat pentru construcţia unor silozuri.

În plus, fundaţia acestora a fost realizată pe straturi de fascine

(legături de ramuri subţiri strânse cu sârme şi umplute cu pietre şi pământ pentru întărirea terasamentelor),

iar Saligny a adoptat soluţii originale şi pentru realizarea bazinelor de legătură cu Dunărea.

Tot Saligny este cel care a introdus o simplificare majoră în construirea silozurilor prin utilizarea unor plăci prefabricate,

care au fost apoi montate prin sudura barelor metalice şi un sistem mecanic de montaj.

La finalul procesului de producţie, un siloz din beton armat conceput de Saligny avea o dimensiune la baza de 30×120 metri şi o înălţime de peste 18 metri, astfel că acesta putea conţine peste 25.000 de tone de cereale.

---

Podul de la Cernavodă

Impresionaţi de invenţiile sale, conducătorii statului român i-au propus lui Saligny să se ocupe de proiectarea unor poduri peste Dunăre,

astfel că în 18 noiembrie 1887 a devenit şeful unui nou proiect pentru o cale ferată care să unească localităţile Feteşti şi Cernavodă.

Inginerul român a avut nevoie de doi ani pentru a realiza proiectul, iar lucrările au început oficial în 9 octombrie 1890,

atunci când piatra de temelia a fost pusă în prezenţa regelui Carol I.

La construcţia podului, Saligny a utilizat în premieră mondială grinzi cu console pentru suprastructura podului şi oţelul moale la tabliere,

iar lucrările au durat mai puţin de cinci ani.

Inaugurarea oficială a avut loc în 26 septembrie 1895, iar la eveniment au asistat nu numai regele Carol I, ci şi numeroşi alţi conducători ai ţării.

Cel mai important moment al zilei a fost testarea rezistenţei podului cu un convoi de 15 locomotive grele.

Convins de calitatea construcţiei sale, Saligny s-a urcat cu alţi muncitori de rând într-o şalupă pe care a ancorat-o chiar sub pod.

Practic, Saligny a garantat cu propria sa viaţă calitatea podului, iar convoiul de locomotive a trecut cu bine pe celălalt mal al Dunării. 

“Ştiam că va ţine!”, a fost reacţia lui Saligny.

Numele oficial al construcţiei a fost Podul Carol I, iar cifrele seci spun totul.

Cu o lungime de 4087.95 metri, dintre care 1662 metri pe deasupra Dunării, podul a fost realizat la o distanţă de 30 de metri deasupra nivelului apei.

La vremea respectivă, a devenit cel mai lung pod din Europa şi al treilea ca lungime din întreaga lume.

---

Proiectul care nu a prins viaţă: diguri pe Lunca Dunării

După construcţia podului de la Cernavoda, statul român intenţiona să pună în valoare vastele terenuri situate în zona inundabilă a Dunării prin realizarea unor diguri pe marile ostroave

(insule formate prin acumulurarea aluviunilor) dintre Borcea şi Dunăre, dintre Dunăre şi braţul Măcin, dar şi pe terenurile situate în stânga fluviului.

Anghel Saligny a venit cu un proiect concret care a fost declarat câştigător,

însă statul român a anulat ulterior investiţia din cauza izbucnirii războiului balcanic din 1912-1913 şi, ulterior, a Primului Război Mondial din perioada 1914-1918.

“Prestigiul meu se datorează norocului şi colaboratorilor mei”

La retragerea din activitate, Saligny a ţinut un discurs memorabil în care a afirmat, printre altele,

că prestigiul câştigat prin numeroasele sale proiecte se datorează persoanelor cu care a colaborat, dar şi… norocului.

“Rămân neclintit la opinia că, dacă n-ai ocazia să te manifeşti şi n-ai colaboratori buni cum am avut eu, nu te poţi distinge.

Datorez norocului, împrejurărilor şi eminenţilor mei colaboratori prestigiul de care mă bucur acum.

Oriunde voi fi, vă asigur că interesele corpului nostru tehnic îmi vor fi scumpe şi că sentimentele mele pentru dumneavoastră vor fi întotdeauna aceleaşi.

Eu m-am retras din cadrele ordinare ale corpului tehnic, peste câţiva ani voi părăsi cu totul serviciul statului,

dar retragerea mea nu se va simţi, fiindcă rămân conducători de frunte şi fiecare în parte mă poate înlocui cu succes”, spunea el.

Anghel Saligny a încetat din viaţă în 17 iunie 1925, chiar în ziua de naştere a soţiei sale.

---

Concluzii

Anghel Saligny a rămas în istoria României drept unul dintre cei mai importanţi ingineri ai săi,

prin prisma numeroaselor sale invenţii care au condus chiar la revoluţionarea construcţiilor pe plan mondial.

Chiar dacă a fost creierul din spatele Podului de la Cernavoda şi a silozurilor din Galaţi şi Brăila,

Saligny a afirmat întotdeauna că nu ar fi putut realiza astfel de proiect fără sprijinul colaboratorilor săi.

Dacă ți-a fost de folos această postare, aștept comentarii!