Originea și istoria Crăciunului

Istoria Crăciunului – Povestea Crăciunului începe cu nașterea unui prunc în orașul Bethleem Efrata.

Acest prunc se numea Iisus, data exactă a nașterii nu se cunoaște, se crede că s-ar fi născut pe data de 25, iar luna nașterii e necunoscută.

E posibil ca luna Decembrie să fi fost aleasă pentru a permite Bisericii să concureze cu ritualurile păgâne concurente,

ce aveau loc în aceea perioadă a anului și din cauză că era apropiată de solstițiul de iarnă al emisferei nordice,

o perioadă tradițională de celebrare a multor culturi antice.

Festivalurile de iarnă

Festivalurile de iarnă erau cele mai populare festivaluri din an, în multe culturi.

Din cauză că era necesară o cantitate mult mai mică de munci agricole,

și totodată se așteptă vremea bună, odată cu venirea primăverii.

Obiceiurile creștine moderne de Crăciun includ:

dăruirea de cadouri și obiceiul colindelor, care provine de la Saturnaliile romane;

simboluri luminoase și acte de caritate, ce provin de la sărbătoarea romana de Anul Nou;

buștenii Yule și varietăți de alimente ce provin de la ospăturile germanice.

Originea Crăciunului

Scandinavia păgână sărbătorea un festival de iarnă numit Yule,

care începea pe la sfârșitul lui Decembrie și se termina la începutul lui Ianuarie.

Deoarece partea nordică a Europei, a fost creștinată ultima, tradițiile sale păgâne au avut o influență mare asupra Crăciunului.

Scandinavii numesc Crăciunul Jul. În engleză, cuvantul Yule e sinonim cu Crăciunul, folosirea acestuia a fost înregistrată prima oară în 900.

Die Natalis Solis Invicti

Die Natalis Solis Invicti înseamnă „ziua de naștere a soarelui neînvins”.

Folosirea titlului de Sol Invictus a permis câtorva zeități solare să fie venerate colectiv, incluzând Elah-Gabal, zeu sirian al soarelui;

Sol, zeul împăratului roman Aurelian; și a lui Mithra, zeu al soldaților, de origine persană.

Împăratul Elagabalus ( 218-222 ) a introdus acest festival, care a ajuns la o popularitate maximă în timpul domniei lui Aurelian,

care l-a promovat drept o sărbatoare la nivel de imperiu.

Acest festival a fost stabilit în ziua solstițiului, deoarece în aceea zi soarele își inversa retragerea către sud, demonstrând astfel ca de „neînvins”.

Originea Crăciunului

Câtiva scriitori creștini timpurii au făcut legătura între renașterea soarelui și nașterea lui Iisus.

„O, ce hotărâre bună a luat Providența, ca în ziua în care Soarele se naște – Iisus să se nască”, a scris Sf. Ciprian (Thascius Caecilius Cyprianus ).

John Chrysostom a comentat de asemenea această conexiune: Ei o numesc „Ziua de naștere a Neînvinsului”.

Cine e mai neînvins decât Domnul nostru?.

Cultul lui Mithra a fost răspândit în Imperiul Roman de mercenari și s-a generalizat în secolul al III-lea înainte de Christos.

Crăciunul a început să se răspândească și în Europa după anul 429 când a fost declarat de împăratul Iustinian sărbătoare a Imperiului Roman.

Sărbătorile de iarnă care țin două săptămâni (24 decembrie – 6 ianuarie) s-au suprapus pe Saturnalii (17 – 23 decembrie),

pe sărbătoarea Mithra (25 decembrie), și pe Kaleandae Januarii (1 ianuarie).

Multe din aceste sărbători au rămas, au fost absorbite și s-au păstrat în tradițiile noastre prin creștinism.

Originea Crăciunului

În acțiunea lor de propagandă și convertire, creștinismul a făcut concesii vechilor credințe, deoarece le era mult prea greu să le interzică.

Ca urmare, au fost asimilate.

După anul 391 când creștinismul a devenit religie de stat în Imperiul Roman,

sărbătoarea zeului Mithra a devenit mai întai o sărbatoare a romanilor, apoi s-a transformat în sărbatoare creștină.

Creștinii până în secolul al IV-lea, sărbătoreau nașterea lui Hristos pe 6 ianuarie, odată cu Boboteaza.

Originile lui Moș Crăciun încep cu Sfântul Nicolaie ( sec. IV ), Episcop de Myra, o zonă din Turcia.

Sf. Nicolaie a fost un om generos, în special cu copii.

După moartea sa ( 340 A.D. ) a fost înmormântat în Myra, dar în 1087, niște marinari italieni au furat rămășițele sale,

ducându-le în Bari, Italia, mărind popularitatea Sf. Nicolaie în Europa.

Blândețea sa și generozitatea au dat naștere la zvonuri cum că ar fi capabil de miracole,

acest lucru a mărit devoțiunea față de el.

Moș Crăciun

Sf. Nicolaie a devenit sfântul protector al Rusiei, unde era cunoscut după barba sa albă, pelerina roșie și mitra de episcop.

În Grecia era protectorul marinarilor, în Franța protectorul avocaților și în Belgia era protectorul copiilor și călătorilor.

Mii de biserici din Europa îi erau dedicate, iar prin secolul al XII-lea, a fost creeată de Biserică în onoarea lui, o sărbătoare oficială.

Sărbătoarea Sf. Nicolaie avea loc între 5 și 6 decembrie și era marcată prin acte de caritate și oferire de cadouri.

După Reformare, credința în Sf. Nicolai a dispărut, dar legenda a fost ținută în viață de Olanda, unde datorită alfabetului lor numele Sf. Nicolaie ( Sint Nikolaas ) s-a transformat în Sinterklaas.

Copii olandezi își lăsau saboții lângă sobă, iar Sinterklaas îi răsplatea pe cei buni, lăsându-le bunătăți în saboți.

Coloniștii olandezi au adus această tradiție în America secolului al XVII-lea, și așa a apărut numele anglican de Santa Claus.

Moș Crăciun

În 1822 Clement C. Moore a compus poemul „A Visit From Saint Nicholas”,

publicat sub numele de „The Night Before Christmas”, drept cadou pentru copii săi.

În el, îl descrie pe Santa Claus :

„He had a broad face and a little round belly,
That shook when he laughed, like a bowl full of jelly,
He was chubby and plump, a right jolly old elf,
And I laughed when I saw him, in spite of myself;
A wink of his eye and a twist of his head
Soon gave me to know I had nothing to dread.”

Alte țări au variante diferite de Moș Crăciun:

La Befana, în Italia ~ Cei Trei Regi, în Spania,

Puerto Rico și Mexic ~ Christkindl,

în Elveția și Austria ~ Father Christmas, în Anglia ~ Pere Noel, în Franța.

Moș Crăciun

Cu toate acestea, figura lui Moș Crăciun, așa cum este ea descrisă în poemul lui Moore,

a fost păstrată până în ziua de azi, și e recunoscută de adulții și copii din întreaga lume.

Imaginea arhicunoscută a lui Moș Crăciun a fost creeată de Thomas Nast ( 1840-1902 ),

care a desenat câte o imagine nouă în fiecare an, începând cu anul 1863.

Moș Crăciun

Această imagine a fost standardizată de media publicitară, în 1920.

Tradiția curentă în câteva țări ale Americii Latine ( cum ar fi Venezuela și Columbia ) cere ca Moș Crăciun să facă jucăriile,

iar Pruncul Iisus să fie cel care le distribuie.

Această idee ar trebui să reconcilieze credințele tradiționale religioase și tradițiile moderne globalizate,

în special cea a iconografiei lui Moș Crăciun, importată din Statele Unite.

În Germania secolului al XVI-lea, erau decorați pinii, atât cei din interiorul casei, cât și cei din exteriorul ei, cu mere, lumânări și hârtie colorată.

În Evul Mediu, o scenetă religioasă înfățisa izgonirea lui Adam și a Evei din Grădina Edenului.

Un pin decorat cu mere era folosit pentru a simboliza Grădina Edenului – Copacul Cunoașterii.

Pomul de Crăciun

Sceneta se încheia cu profeția salvatorului ce urma să vină.

Se crede că reformatorul protestant Martin Luther King a decorat, pentru prima oară, pomul de Crăciun cu lumină.

În timp ce se ducea spre casă, într-o seară de Decembrie, frumusețea stelelor care străluceau printre ramurile unui pin,

l-a inspirat să recreeze efectul prin lumânări așezate pe ramurile unui pin mic, de acasă.

Pomul de Crăciun

Pomul de Crăciun a fost introdus în Anglia de soțul Reginei Victoria, Prințul Albert, al cărei țară nativă era Germania.

Ediția faimoasă a „Illustrated News”, din 1848, înfățișează Familia Regală adunată în jurul pomului de Crăciun, de la Palatul Windsor.

Această imagine a popularizat ideea în toată Anglia victoriană.

Felicitările de Crăciun

Felicitările au apărut prima oară în Anglia, când copii își exersau ortografia prin scrierea de urări de Crăciun pentru părinții lor,

dar Sir Henry Cole e cel care a creeat prima felicitare de Crăciun adevărată.

Director al muzeului londonez „Victoria & Albert”, Sir Henry a fost prea ocupat în perioada Crăciunului anului 1843,

ca să își scrie urările de Crăciun pentru prietenii săi.

Asa ca l-a angajat pe artistul John Calcott Horsley pentru a face ilustratiile. Felicitarea era compusa din 3 pagini, cea din mijloc infatisa o familie sarbatorind Craciunul, pe prima pagina era inscriptionat mesajul „Iti Urez Un Craciun Vesel si Un An Nou Fericit”.

Ciorapii de Crăciun

Conform legendei, un nobil a fost atât de afectat de moartea soției sale, încât și-a rispit întreaga avere.

Acest lucru le-a lăsat pe cele 3 fiice ale sale, fără mijloace de întreținere, fiind astfel confruntate cu o viață de sărăcie cruntă.

Generosul Sf. Nicolaie, a auzit de necazul celor 3 fete.

Dorind să rămână anonim, a încălecat pe calul său alb și a pornit spre casa nobilului,

odată ajuns acolo a aruncat 3 pungi cu bani de aur în hornul casei.

Cele 3 pungi au căzut în ciorapii pe care cele 3 fete, îi atârnaseră la uscat, deasupra șemineului.

Vâscul a fost folosit de preoții druizi cu 200 de ani înaintea nașterii lui Iisus, în timpul sărbătorilor de iarnă.

Venerau planta deoarece deși nu avea rădăcini, rămânea verde de-a lungul lunilor de iarnă.

Celții credeau că vâscul are puteri magice, tămăduitoare, o foloseau ca antidot al otravei, infertilității și pentru îndepărtarea spiritelor rele.

Vâscul de Crăciun

Era văzut de asemenea și ca un simbol al păcii, romanii ziceau,

că doi dușmani care se întâlnesc sub o ramură de vâsc, renunță la arme și se îmbrățișează.

Scandinavii au asociat planta cu Frigga, zeița iubirii, și poate ca de aici vine obiceiul sărutului de sub ramura de vâsc.

Cei care se sărutau sub vâsc, aveau promisiunea unui an nou fericit și plin de noroc.

Începând cu cea de a 25 zi a lunii evreiești Kislev,

Hanukkah e o sărbătoare evreiască ce comemorează revedicarea Templului Sfânt din Ierusalim, după desacrarea sa de către sirieni.

În 168 B.C., membrii familiei evreiești Maccabee au inițiat o revoltă împotriva sirienilor greci, datorită politicii regelui sirian Antiochus IV,

care dorea nulificarea religiei evreiești.

O parte din această stratagemă includea transformarea Sfântului Templu din Ierusalim (Beit HaMikdash) într-un templu grecesc al idolatriei.

Conduși de Judah Maccabee, evreii au învins sirienii în 165 B.C. și și-au recuperat templul.

Dupa ce au purificat templul, au început pregătirile pentru ceremonia de sfințire,

dar s-a descoperit că nu exista suficient ulei pentru a aprinde Ner Tamid,

o lampă prezentă în casele evreiești de venerare, care reprezintă lumina eterna.

Hanukkah

Odată aprinsă, lampa nu mai trebuie stinsă niciodată.

După o căutare frenetică, în templu a fost găsită o sticluță mică plină cu ulei nepângărit, suficient doar pentru o zi.

Dar în mod miraculos, lampa din templu a ars timp de 8 zile, până ce o nouă provizie de ulei a fost adusă.

În amintirea acestui miracol, câte unul din brațele Menorah-ului ( un suport de lumânări cu 8 brațe ) este aprins în fiecare din cele 8 zile ale Hanukka.

Tradiția conform căreia se dau și se primesc daruri pe întreaga durată a celor 8 zile,

e relativ nouă și se datorează în mare parte, datei de sărbătorire ce e apropiată de cea a Crăciunului.

Dacă va fost utilă această postare a mea, aștept un comentariu!